miercuri, 23 iunie 2010

Cadouri

Asa cum se spune dupa nori iasa si soarele... si pt sufletul meu... Si cu cateva cadouri mult dorite, printre care cel mai mult visata era floarea - Orhideea Phalaenopsis- care in piata la noi este 50 de lei si niciodata nu mi-am permis sa dau atat de mult pe o floare... Este superba si daca aveti acasa va rog sa-mi dati cateva instructiuni in legatura cu ea.. :))

2 comentarii:

Adelina spunea...

Floarea e superbă! Eu am primit azi 2 ghivece de la mama: unul cu ardei şi unul cu busuioc verde. :)

Anonim spunea...

Din experiența mea cu orhideele, am 4 ghivece, de vreo 6-7 ani, le place așa: să fie pulverizate cu apă dedurizată și la temp. camerei, să nu le stea rădăcinile în apă deoarece putrezesc- fiind plante epifite, să aibă lumină bogată dar nu în soare direct- le arde frunzele, să le fie tăiată tija florii după ce s-au uscat florile de pe ea și a început să se usuce la vârf, fix deasupra celui de-al treilea nod (e o regulă care va garanta o înflorire extrem de bogată). Orhideea nu suportă ghivecele mari cu pământ sau substrat obișnuit de flori, ci doar bucăți de scoarță de copac amestecată cu ceva perlit. De preferat se păstrează ghiveciul transparent, dacă nu se mai poate, se mută planta în ghiveci îngust și mai înalt, neapărat din plastic și bine perforat. Udarea se poate face prin scufundarea ghiveciului în bol cu apă și scurgerea completă a surplusului, după ce interiorul ghiveciului a absorbit apa de care are nevoie planta. Totuși, este bine ca udarea să se facă o dată/săpt. Vara, când substratul florii este uscat, se poate pulveriza pe frunze și rădăcinile ieșite din ghiveci- o dată la 2-3 zile în perioada în care nu se udă în interiorul ghiveciului. Primăvara și vara se poate folosi îngrășământ special pt. orhidee, diluat după instrucțiunile de pe ambalaj. Planta trebuie observată, să nu aibă dăunători sau fungi și în caz de așa ceva, trebuie aplicat tratament fito-sanitar corespunzător. O mențiune specială: plantele nu se scot afară decât dacă nu sunt temperaturi sub 15 sau peste 25 grade C. Sper să ai parte de flori multe luni din an!